Cum funcționează garanțiile bancare?
Spectaculoasele și deseori tragicele falimente bancare din prima decadă post-revoluționară au afectat în mare măsură modul în care cetățenii percep băncile și încrederea generală în sistemul bancar. Speriați că falimentul băncii ar putea să le închidă economiile de o viață și șansa la o viață mai bună, determină mulți dintre români să țină banii la cearșaf, în loc să-i depună la o bancă.
Multe dintre aceste temeri, deși justificate, nu își au rostul, mai ales dacă ținem cont de nenumăratele reglementări naționale și europene adoptate de sistemul bancar românesc, în scopul protejării investițiilor cetățenilor.
Una dintre cele mai importante este faptul că banii depuși la bancă (sub forma unui depozit la termen, cont de economii, cont curent, cont de card, cont pentru copii etc.) sunt garantați în limita a 100.000 de euro (sau echivalentul acestei sume în altă monedă). Suma respectivă poate fi recuperată integral și într-un termen rezonabil.
Calculul se face astfel: sumele deținute de o persoană în diferite conturi la o bancă sunt cumulate – inclusiv dobânzile – și în cazul conturilor în valută, li se stabilește valoarea la cursul BNR din ziua declarării falimentului. Astfel, poți știi exact ce sumă poți recupera de la banca falimentară. În cazul în care deții credite, din această sumă se scad ratele restante, comisioanele datorate băncii, sau impozitul pe dobânda la economii.
Suma maximă de 100.000 de euro se aplică pentru fiecare bancă în parte la care o persoană deține cont. Atunci când o persoană deține conturi la mai multe bănci, garanția se acordă în această limită de 100.000 de euro, pentru fiecare bancă în parte. De aceea, consultanții financiari recomandă ca o persoană care deține suma mai mari de 100.000 de euro să dividă acești bani între mai multe bănci, beneficiind astfel de garanțiile bancare corespunzătoare.
În cazul sumelor de peste 100.000 de euro, clienții își vor putea recupera restul sumei în instanță.
Există însă situații în care este posibilă recuperarea unei sume mai mari de 100.000 de euro. Aceasta este în cazul depozitelor constituite în urma încasării indemnizațiilor de pensionare, deces, invaliditate sau disponibilizare, compensațiilor pentru daune rezultate din infracțiuni sau condamnări pe nedrept sau constituite în urma vânzării de locuințe.
Garantarea acestor depozite este integrală, dar pe o perioadă de cel mult 12 luni de la data creării acestuia. În cazul în care banii rămân în bancă după expirarea acestui termen, recomandarea este de a constitui depozite de maximum 100.000 de euro la mai multe bănci, beneficiind automat de garanția automată pentru o asemenea sumă.
Normele europene obligă toate băncile să participe la schema de garantare a depozitelor.
Plata despăgubirilor pentru sumele aflate la bănci în caz de faliment se face de către Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FDGB) din fondurile aflate la dispoziție, constituite din cotizațiile băncilor membre sau alte surse interne de venit, cum ar fi investiții sau recuperări de creanțe. În situația în care fondurile existente nu sunt suficiente, Guvernul trebuie, conform legii, să pună la dispoziția fondului sumele necesare în maximum cinci zile lucrătoare de la data solicitării. Sumele sunt acordate cu titlul de împrumut.
În momentul declanșării procedurii de faliment, Banca Națională a României face anunțul oficial că depozitele la banca respectivă sunt indisponibile și o notificare oficială în acest sens este trimisă FGDB. Acesta, la rândul său, declanșează public procedura de plată a compensațiilor.
Persoanele afectate au acces la fonduri în numerar sau prin transfer bancar, fără obligația de suporta o taxă sau un comision pentru obținerea compensațiilor cuvenite.