Ce șanse de creditare au pensionarii?

Odată ajuns la vârsta de pensionare, șansele de a obține un credit de la o bancă serioasă se reduc semnificativ. Cu toate că în unele cazuri, persoanele în vârstă pot avea o pensie bună și garanții care să potolească temerile băncilor, cum ar fi imobile sau automobile, în general atitudinea băncilor față de această categorie de vârstă este mai degrabă rezervată atunci când vine vorba de acordarea unor credite.

Marea problemă a unor bănci este că de la bun început vârsta acceptată pentru acordarea unor credite, precum și veniturile fixe luate în calcul – în cazul de față – sunt de la bun început standarde prohibitive.

Deși acum câțiva ani, multe bănci au încercat și au reușit să atragă pensionarii drept clienți ai produselor de credit, în momentul de față, ofertele în acest sens sunt destul de limitate. Persoanele aflate la o vârstă înaintată au doar o singură alegere pentru a-și suplimenta veniturile în cazul în care doresc să facă o investiție: cardul cu descoperire de cont.

În cazul unora dintre bănci, perioada avută în vedere pentru acordarea unui împrumut standard a fost extinsă – în unele cazuri ajungând până la peste 70 de ani, pentru un credit de consum cu ipotecă – ceea ce acordă pensionarilor șansa de a aplica pentru o asemenea oportunitate.

În toate cazurile, pensia este venitul de bază acceptat de către o bancă pentru acordarea unui credit. Vârsta maximă de îndatorare avută în vedere pentru finalizarea contractului, variază între 70 și 80 de ani. Gradul de îndatorare al persoanei care contractează creditul variază între 35 și 60%.

Piraeus Bank, de pildă, dă șansa pensionarilor care își încasează pensia prin intermediul acestei bănci să aplice pentru un credit special care are în vedere această categorie specifică de vârstă. De exemplu, este oferită posibilitatea unui credit de nevoi personale, care poate fi folosit inclusiv pentru refinanțarea creditelor de consum derulate în prezent, dar și pentru credite cu garanție reală. În aceste cazuri, nu este nevoie de prezentarea de documente prin care persoana contractantă să explice scopul pentru care urmează a fi folosită suma. Pentru lei, creditul se acordă pentru o perioadă de maximum 24 de luni. Plafonul de credit este de 6,000 lei. Acceptarea depinde de deținerea unui venit fix de 900 RON – calculat ca venit individual – sau de 1,400 lei – venit cumulat cu cel al partenerului de viață.

În cazul TBI Credit, o altă instituție financiară care oferă credite de nevoi personale pentru pensionari, pensia minimă acceptată este de 500 lei, pentru un credit de maximum 5,000 de euro sau echivalentul în lei. Perioadele pentru care se acordă creditul variază între șase și 60 luni.

Deși pensionarii nu pot accesa un credit special de la CEC Bank, aceștia pot însă obține credite simplificate. Pentru a obține aprobarea la un asemenea produs, persoanele în vârstă trebuie să prezinte talonul de pensie, actul de identitate și o factură la utilități.
În cazul altor bănci, atunci când pensionarul are deja un card pensie, poate obține un împrumut pe card care nu poate depăși suma cumulată a trei pensii.

S-AR PUTEA SĂ-ȚI PLACĂ ȘI